ActualitateArticole

Mazda MX-5 aniversează 30 de ani

Sugestia către constructorul nipon Mazda de a produce un spider ușor cu două locuri și acoperiș simplist a venit la sfârșitul anilor ’70 din partea jurnalistului Bob Hall.

Proiectul, inspirat dintr-un model roadster britanic din anii ’60, a demarat în 1984 în timp ce modelul pentru producția de serie a avut premiera mondială în februarie 1989 la Chicago Motor Show sub denumirea de MX-5 (Eunos Roadster în Japonia și Miata în SUA).

Schema tehnică adaptată era una clasică având motorul plasat frontal longitudinal și transmisie pe roțile din spate. Șasiul era din oțel și integrat de două elemente pentru a susține puntea față și axa spate conectate printr-o traversă centrală din aluminiu. Motorul era un ″4 în linie″ de 1.6L care furniza 115 CP și avea alimentare cu injecție electronică și distribuție cu 4 supape pe cilindru. Oferit în combinație cu o cutie de viteze manuală cu 5 trepte, motorul permitea o viteză maximă de 195 km/h și un demaraj de la 0 la 100 km/h în 9 secunde. Modelul oferea un raport preț/calitate/ perforfanțe excepțional care a asigurat încă de la debut un mare succes comercial.

Cu MX-5 a doua generație moda modelelor roadster începe să renască din nou. Formula spider-ului agil și distractiv de condus a fost păstrată și la cea de-a doua generație a modelului sport japonez. Stilul și soluțiile tehnice implementate sunt în mare cele de la prima versiune dar caroseria a beneficiat de modificări la unele detalii oferind un aspect mai important și mai modern. Ca exemplu, la partea frontală, farurile escamotabile au fost înlocuite cu unele mari, tradiționale.

Diferențele cele mai mari comparativ cu prima serie se găsesc în special la interior, unde a fost implementată o nouă planșă de bord mai ergonomică și mai bine finisată. Comportamentul rutier a rămas neschimbat, cu o tendință supraviratoare care este pe placul șoferilor mai experimentați. Motoarele disponibile erau de 1.6L(110 CP) și 1.8(140 CP), ambele având distribuție multisupapă.

A treia generație de “Miata” pare a fi inspirată din prima serie NA. Similitudinea cu prima se găsește în special la exterior și este dată atât de forma farurilor, cât și de forma plată a capotei motorului. Șasiul complet reînnoit, îmbunătățește rigiditatea torsională cu 47% care era oricum ridicată și la primele două generații.

Dimensiunile caroseriei la cea de-a treia generație au fost ușor majorate în special la lungime cu 6 cm și care au contribuit la un habitaclu ușor mai spațios. Mulțumită utilizării aluminiului la unele componente ale motorului, greutatea totală a înregistrat o creștere de doar 10 kg față de generația NA. Clienții puteau opta pentru un motor de 1.8L(126 CP) sau unul de 2L(160 CP). În premieră pentru modelul sport japonez a fost oferită și o caroserie coupe iar în 2006 și-a făcut debutul versiunea mai sportivă RC. Cu cele peste 1 de exemplare produse ce includ și actuala generație, Mazda MX-5 este considerat cel mai de succes roadster din toate timpurile.

Foto: Mazda

Publicitate

Related Articles

ActualitateAutomobile de colecțieLicitații

Colecția de mașini McLaren a lui Mansour Ojjeh scoasă la vânzare

Tom Hartley Jnr Ltd, unul dintre cei mai respectați și mai exclusivi...

Big In Japan
ActualitateEvenimenteMotor Clasic recomandăMuzee

Big in Japan – la Autoworld Brusells Museum din 2 iulie 2025

O veste bună pentru  toți fanii mașinilor, motocicletelor și culturii japoneze! Miercuri,...

AC Cobra Roadster
ActualitateAutomobile de LegendăPotențial Clasic

AC Cobra GT Roadster a intrat în producție

Primele exemplare ale noului AC Cobra GT Roadster părăsesc centrul de producție...